Picatura se tara alene pe marginea canii. In drumul ei spre abis, lasa o urma dulce pentru gura care sorbea din ceaiul aromat. Nu era constienta de prezenta dulcei poveri pe marginea canii, din cauza ca era distrata, foarte distrata. Se gandea la atatea lucruri… Zambea din cand in cand, pierduta in ganduri. O umbra trecu pe chipul ei angelic, intunecandu-i pentru o clipa zambetul, facand-o si mai frumoasa. Picatura dulce, isi continua drumul fara intoarcere… Pana la urma o vazu cum aluneca lent, cum se opri la margine sa-si adune toate puterile pentru ultimul salt. Abia dupa ce cazu, isi dadu seama ca se indrepta catre parchetul proaspat lustruit. Incerca sa reactioneze, dar se dezechilibra, si scapa cana din mana. Se sparse cu zgomot, imprastiind sute de cioburi prin toata bucataria. Un moment paru descumpanita. Doar o clipa. Apoi, chipul i se lumina. Se gandi la el, comparandu-l cu picatura de miere de la care pornise de fapt totul. Era asa dulce! Si apoi lumea ei s-a spart in mii de bucatele imprastiate peste tot. Zambea! Dar zambea trist. Picatura de miere nu mai era. Stranse cioburile amestecate cu miere si ude de ceaiul dulce si le puse grijulie pe un prosop. Nu-i venea sa le arunce. Cum ar fi putut sa arunce ceva asa dulce?

Un inger trist! Zambea, dar o facea doar amintindu-si! Si-si strangea cioburile la piept, in speranta ca intr-o zi, se va intoarce la cea care fusese. Stia ca nu se va mai intampla, dar inca spera. Era un inger. Trist!

dedicatie, no comment, please.